Povestea rochitei de borangic – Nunta traditionala

De la inceput cred ca mi-am dorit o nunta traditionala, poate chiar cu mai multe obiceiuri decat am aplicat  – respectand totodata si faptul ca totul s-a desfasurat la oras, si nu la sat – unde poti respecta o alta randuiala a datinilor. Vizitand Muzeul Taranului Roman mi-a incoltit dorinta sa port  marama traditionala de borangic in locul voalului la moda si m-a hotarat sa incerc sa imbin traditionalul cu orasenescul , a inceput sa ma bantuie bineinteles ideea unei nunti cu iz interbelic / traditional…cu alte cuvinte : boem!

Primul lucru pe care l-am facut a fost o lunga si incisiva cercetare in cautarea rochiei, si pe Internet dar si la targuri. Am gasit multe modele frumoase insa nu tocmai potrivite siluetei mele, nici a temei nuntii si nici a bugetului, asa  incat nici nu m-a atras sa probez vreuna!

Un buchet romantic-rustic

Dezamagita fiind, am inceput sa-mi imaginez cum ar arata rochia ideala si am asternut o schita pe hartie. Modelul  rezultat era unul simplu si am decis sa folosesc un material pretios si traditional, asa ca, cu inima in dinti m-am oprit asupra borangicului. Am cautat asiduu si am descoperit singurul loc din Romania unde se mai tese la razboi aceasta minunatie de material – la Campulung Muscel, mai precis la firma Marama Musceleana SCM.

Cu doamnele de acolo am colaborat foarte bine si am fost foarte multumita sa imi vad visul devenind realitate! Singurul inconvenient a fost faptul ca a trebuit sa ma deplasez personal de vreo 3 ori in Campulung pentru a stabili „ce” si „cum”, fara prezenta viitorului mire, iar cumnatul si sora mea mijlocie au facut acest lucru posibil!

Cand am aflat ca au mai ramas doar cateva doamne in jur de 70 de ani care mai tes la razboi, m-a uns la inima gandul ca… era ca si cum matasea ar fi fost tesuta de bunica mea ce se stinsese cu 10 ani in urma…  In timp ce borangicul  pentru rochie si voal era la tesut si braul la brodat (la aceeasi  firma), m-am pornit in cautarea unei croitorese.

Norocul a fost de partea mea descoperind o draga verisoara foarte priceputa ce a reusit cu maiestrie si talent sa stapaneasca materialul ce nu prea se lasa stapanit de fortele gravitationale si mi-a infaptuit cu adevarat rochia de vis!

Pantofii ideali i-am gasit intamplator la magazinul Condur by Alexandru la reducere…singurii de marimea mea! Tot norocul si D-zeu ne-a inlesnit si programarile la Restaurantul Casa Universitarilor Bucuresti si Biserica Icoanei, unde si surorile mele mai mari si-au organizat nunta…asa ca m-am bucurat sa consolidez un fel de traditie in familia mea!

Aranjamentele florale, buchetele si cocardele am avut privilegiul sa ni le faca o veche prietena din copilarie- Madalina Mocanu, ce a devenit o maestra in domeniu si care a reusit sa imbine perfect gusturile mele cu tema nuntii !

Port traditional

Aranjamentele de la restaurant ne-au cam pus pe drumuri intrucat – desi am platit o chirie pe sala destul de consistenta, nu ofereau si alte servicii pe care acum ti le ofera cam orice restaurant – huse pentru scaunesi fete de masa festive- in pas cu vremurile, aparatura muzicala, balonase ( nu ca mi le-as fi dorit!),etc, insa am colaborat foarte bine cu sefa de sala, mancarea si servirea au fost bune, iar tortul a fost absolut delicios (au fost nuntasi care au cerut inca o portie!). Cand m-am dus sa discut cu doamna cofetar pentru tort am realizat faptul ca nu prea stau bine la capitolul decoratiuni  si inainte de a aduce tortul am inlocuit repede unele floricele din decor.

Repartizarea spatiului in mai multe incaperi mi-a dat ceva de furca , insa am avut o varietate bogata de persoane si mi-am dat silinta sa ii repartizez astfel incat sa se mentina o atmosfera de veselie in fiecare camera.

Mireasa rapita

Invitatiile le-am creat cu pasiune si ajutor nepretuit! Am vrut ca acestea sa oglindeasca personalitatile  noastre mai de artisti, faptul ca ne pasioneaza ceramica si sa imprimam o veselie molipsitoare invitatilor. M-am pus pe treaba si am creat niste pandantive din ceramica impreuna cu prietena si colega mea de facultate, care sa indeplineasca si functia de marturii pe care le-am lipit pe invitatii, acestea capatand un aer de scrisoare cu pecete. Muza m-a perpelit vreo 2-3 sapatamani pana am reusit sa elaborez textul in versuri care sa imprime voiosia dorita si…. din nou la treaba! Un bun prieten si coleg de facultate ne-a pus la dispozitie atelierul lui de print unde am imprimat, taiat si indoit si am finalizat astfel  invitatiile!

Operatiunea „nunta” a inceput pe la 7 dimineata cu coaforul  – salonul „Vogue” era undeva la Piata Lahovari si a fost hazliu sa-i explic coafezei ce cauta marama  croita in forma de voal in toaleta mea de mireasa…Parul putin cam neastamparat in acea zi s-a lasat pana la urma imblanzit si am plecat spre casa unde am inceput sedinta de imbracare a „costumului de mireasa”( cum s-a exprimat sotul meu!) si machiaj, de care s-a ocupat o buna prietena, artista in domeniu!

Timpul a trecut repede  asa ca am „comis” Ruptul Turtei si am fugit la Casa de Casatorii. La ora 12.15 am devenit doamna B.  in acte, iar la ora 15.00 eram doamna B. si in in fata Lui D-zeu. Slujba a fost cu adevarat  „Dumnezeiasca” si am fost fericita sa aflu ca acel „Cuvantul de invatatura” de la incheiere, a atins inimile multora.

Dupa sedinta prelungita  de foto am dat navala la restaurant  unde ne asteptau toate pregatite.   DJ-ul ne-a  facut o „surpriza” si am fost nevoiti sa dansam tot valsul…care dureaza cam 7 minute. Nu stiam ca Valsul Florilor – Ceaikovski  te poate lasa cu febra musculara! Furatul miresei s-a „comis” destul de devreme deoarece „hotul” ticluise un plan: sa ma duca la Caru cu Bere sa dansez  „Perinita” cu formatia de dans popular  angajata acolo, iar asta trebuia sa se intample la o ora fixa….asa ca m-am supus si bine am facut! Am chefuit pana pe la 5 dimineata cand au inceput sa ni se descarce bateriile si ne-am risipit catre cuiburi…