Povestea colegului care s-a transformat in Fat-Frumos

Dupa cum v-ati imaginat, probabil (titlul, bata-l vina), totul a inceput pe bancile unei institutii de invatamant, mai exact cele ale Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, unde eu, Elena-Otilia, l-am cunoscut pentru prima data pe bunul coleg Stefan.

Nici macar in prezent nu inceteaza sa ma uimeasca gradul de detaliu cu care, scumpul meu sot, (care era pe atunci doar unul dintre numerosii colegi pe care nu apucasem nici macar sa ii salut), descrie intrarea mea (care a avut loc cu o oarecare intarziere, tipica pentru mine), intr-un amfiteatru oarecare al acelei universitati, in prima zi de facultate. Tine minte tot si relateaza cu exactitate ce haine purtam, care este primul lucru pe care l-am facut, ce anume am spus…Magulitor, ce mai! „Prima vedere” se intampla acum 12 ani. Dupa 2 ani de prietenie frumoasa, colegul Stefan s-a transformat in Fat-Frumos-ul meu.

Cununia civila am avut-o cu o saptamana inainte de cea religioasa si de petrecere, pentru ca am vrut sa savuram din plin ambele evenimente, fara sa ne epuizam si sa epuizam si pe altii, dar, mai ales, pentru ca am dorit sa avem cat mai multe ocazii de a aniversa, ulterior. Nunta am planuit-o si organizat-o singura, contand insa, pe parerea indreptatita si salvatoare, de foarte multe ori, a viitorului mire. Am mai avut un aliat de nadejde in „lupta” mea cu meandrele wedding planning-ului: viitoarea mea cumnata.

Cu restaurantul nu am avut bataie de cap. Am avut mare noroc cu socrul meu care a propus Salonul de Evenimente Himalaya al Hotelului Minerva (directorul hotelului ii fusese coleg de facultate). Am fost reticenta la inceput, recunosc, insa, m-am dus acolo, l-am vazut, mi-a placut, si mi s-a luat o mare piatra de pe inima. Salonul era dominat de auriu si mov, iar decoratiunile pentru nunta le-am ales in aceleasi nuante, fara prea multe pretentii. Intreg personalul care ne-a ajutat si servit cu amabilitate in acea seara s-a purtat absolut exemplar. Demn de un hotel de 4 stele. Una dintre doamne chiar m-a „salvat” oferindu-mi acel ceva „imprumutat” (o frumoasa esarfa cu care sa inlocuiesc voalul, la momentul oportun), accesoriu de care a fost nevoie pentru a completa „pachetul” adoptat de la americani: „Something old, something new, something borrowed, something blue.”

Am survolat Internetul luni bune, in cautarea „ROCHIEI”. Cu imaginea conturata in minte, am plecat la „vanatoare”. Prima zi de cautari mi-a taiat din elan, pentru ca vizitele la Sposa dell’ Amore si Rosa Clara au fost dezamagitoare. A venit, insa, ziua numarul doi, cea a vizitei la Vera Sposa si a intalnirii cu rochia perfecta. A fost unul dintre acele momente: dintr-o multitudine de modele de rochii, una mi-a sarit in ochi, am pus-o pe mine si, pur si simplu, am stiut ca este ” the one”. Cu rochia „am scapat” repede, asadar. La fel si cu verighetele pe care, recunosc, le ochisem cu foarte mult timp inainte, inainte sa ma gandesc macar ca voi fi ceruta in casatorie. Pur si simplu imi placusera unele, combinatie de aur alb cu aur roz, pe care le vazusem intamplator, la un moment dat, la Victoria Gold. Si, ca sa vedeti ce viitoare miresica norocoasa am fost, incaltamintea, care a constat intr-o pereche de sandale aurii (rochia mea fiind ivoire si nunta avand loc in luna Iulie), extrem de comode si finute, „au fost pescuite” dupa numai 30 minute de asa-zise cautari (ma aflam intamplator in incinta Liberty Mall si m-am gandit sa dau un „search”, daca tot sunt pe acolo; a fost o decizie foarte inspirata, avand in vedere ca le-am gasit imediat, la un magazin care parea cam de fite, dar care avea reduceri).

Cu costumul lui „ginerica” a fost, in mod surprinzator, foarte complicat. Nu reusea sa gaseasca ceva pe gustul lui, iar vizita pe care a facut-o la atelierul lui Alexandru Ciucu, de unde a plecat extrem incantat de modele, insa de-a dreptul socat de preturi, a fost cireasa de pe tort, pe mine impingandu-ma usor catre panica. Nu imi suna in cap decat: „Alexandru Ciucu? What were you thinking?!” Din fericire, am avut pana la urma sorti de izbanda, gasind la Narman exact ceea ce isi dorea, la preturi absolut decente. Am luat de la ei totul, de la costum si pantofi, pana la camasa, cravata si butoni.

Invitatiile, cocardele, marturiile si place card-urile am vrut sa aiba o tenta glumeata, in ton cu firea noastra (veseli si optimisti) si am gasit fix ce doream.

Buchetul mi-am dorit sa fie mai neobisnuit si practic, usor de purtat de colo-colo toata ziua. De aceea am vrut sa aiba forma circulara, de covrig. M-au ajutat fetele de la floraria Flor de los Andes, unde am facut si lumanarile.

Tortul, a fost de la cofetaria Tekaffe, si, fara exagerare, a fost absolut delicios (v-o spune cu mana pe inima o persoana care NU este amatoare de dulciuri). Si, ca sa incununam tenta glumeata data de invitatii, marturii etc., tortul a „beneficiat” de o figurina-caricatura (o mireasa pescuind efectiv mirele, cu o undita).

 

Fotografie: Bogdan Manescu | Videografie: Caseta.ro | Aranjamente florale: Flor de los Andes |  Biserica: Sfantul Spiridon | Petrecerea: Salon Himalaya Hotel Minerva | Formație: „Special” din Breaza (e a lui Ninel Cazan, tatal lui Serban Cazan care lucreaza cu Smiley la Vocea Romaniei; a facut si Serban parte din formatie pana la un moment dat) | Tort: Cofetaria Tekaffe | Makeup: Roxana Dumitru | Coafura: Viorel Arsenie | Vestimentația miresei: Vera Sposa | Vestimentația mirelui: Narman