Povestea Nuntii cu nabadai din Canada

Unii spun ca toate nuntile au cam aceleași probleme si aceleași bucurii. Nunta noastră cred ca a fost un pic mai diferită si a ieșit super bine.

Ne-am logodit pe 14 Februarie de Valentine’s Day si a fost foarte sweet. Nu prea eram ok cu banii si nu așteptăm un cadou. El mi-a dat o felicitare si ascunsese inelul in ea. Eu nici nu l-am văzut.
După vreun an de logodna am început pregătirile de nunta. Din punctul meu de vedere a fost foarte ușor.
Localul l-am găsit repede pentru ca lucrasem la o firma de aranjamente florale in vara si am știut exact unde vroiam sa avem petrecerea.

Localul se numește Fantasy Farm, si îl recomand oricaruia locuiește in Toronto. E într-adevăr o locatie de vis. Fusese anterior o ferma si l-au transformat in venue.

Inelele, ne-am decis sa le luam Tungsten negre, si le-am înscris cu numele noastre. Foarte ieftine si inedited.
Rochia de mireasa a fost un pic mai greu de găsit. Normal! Fiecare mireasa vrea sa-si găsească rochia visurilor ei, si eu cu nu avusesem un vis, a trebuit sa le încerc pe toate. Am fost la un wedding show, si după 3 ore de probat si aranjat, ultima pe care am încercat-o a fost tocmai cea de care m-am îndrăgostit. S-a nimerit sa fie rochie vintage de designer francez. Simpla si eleganta, mi-a furat ochii imediat. Accesoriile le-am primit de la sora iubitului si s-au potrivit perfect.

Știți cum se zice ca nunta e pentru mireasa. E cam adevărat. Iubitul m-a lăsat sa aleg ce vreau eu si normal ca am ales floarea soarelui pentru aranjamente si buchete, si culoarea mov pentru pantofi si rochie de domnisioare.

Nu am vrut sa forțez un anumit stil de rochie pentru domnisoarele de onoare. Singura condiție a fost sa fie un ton de mov. Iar rezultatul a fost superb pentru ca fiecare si-a ales o rochie in care sa arate cel mai bine si sa fie comfortabile, sa meargă cu propriul stil.

In luna de dinaintea nuntii am avut un grup mare din familiile amandurora care au zburat peste ocean sa fie lângă noi. Au venit bunicii mei din Romania, mama si tatal vitreg din Anglia, matusile iubitului din Norvegia, bunica din Iran, si multe alte rude de mai peste tot, inclusiv state. In sfârșit familiile s-au cunoscut, am petrecut si iar am mai petrecut, si evident poze cu gramada, ca fiecare vroia sa imortalizeze momentul in felul lor.

Nu zic ca a fost ușor, dar uitandu-mă înapoi nu as vrea sa schimb absolut nimic.
Luna dinaintea nuntii a trecut ca un fulger si ne-am cununat cu 4 zile înainte de ceremonie, la starea civilă. A fost o procesiune foarte intimă cu familia si câțiva prieteni foarte apropiați.
Sa fiu complet sincera am avut numai doua momente de soc in săptămâna care a urmat.
Primul a fost sosirea surorii mele pe care nu o mai vazusem si cu care nu vorbisem de 4 ani.

Îmi aduc aminte si acum cu claritate cum s-au desfășurat momentele. Eu eram la mama soacra, era miercuri, si probam rochia de mireasa, înconjurata de vreo 10 femei, familie si prietene. Slabisem foarte mult si nu mai stătea rochia pe mine. Timp de vreo 3-4 ore toate fetele își dădeau cu părerea cum sa punem bretele la rochie, sau sa o legam, ba sa coasem ceva la ea. Fel si fel de imaginatii, si va dați seama ca eu ma enervam din ce in ce mai mult. Nu va mint când spun ca purtam vreo 3 sutiene si mai aveam si niște dresuri bagate in ele si tot nu stătea pe mine.

Ajunsesem într-adevăr la culmea culmilor si eram gata sa mă dau bătută. Nici nu-mi mai pasa sa ma dezbrac de fata cu toate si când sa dau rochia jos aud sunetul vocii mamei mele. Ajunsese in final după ce a fost sa încerce sa se vadă cu sora-mea.

Eram cu privirea in jos, zbatandu-mă sa scap de o rochie care la început îmi plăcuse la nebunie, iar acum îmi dădea mari dureri de cap. Mă uit in sus, o vad pe mama, si mai era o tipa lângă ea care am crezut ca era vreo prietena. La o a doua aruncare cu privirea am realizat ca de fapt era sora mea si m-a izbucnit plansul de nu m-am oprit timp de o jumate de ora. Nu îmi venea sa-mi cred ochilor. Chiar in momentul asta mi se părea ca sunt într-un vis. Nu mi-as fii imaginat in vecii vecilor ca o voi vede pe sora mea in aceasta zi, si mai ales ca va veni la nunta si-mi va fi domnisoara de onoare. A fost cea mai lacrimoasa si fericita zi, desigur, pana in ziua nuntii.

 Am rugat-o pe sora iubitului meu sa ne căsătorească. Din moment ce noi suntem amândoi născuți in religii diferite, si nu suntem niciunul religiosi, ne-am decis sa facem un gest de ceremonie si sa ne fie ‘preoteasa’ sora lui. A fost foarte frumos, ca in povesti. Ea, Tara, si-a găsit cele mai frumoase cuvinte sa ne descrie si sa ne lege spiritual de fata cu toți.

Al doilea moment de soc a fost chiar înainte de a merge spre altar când am auzit melodia noastră ‘Pink Floyd-Time’. Mi se inmuiasera genunchii si tremuram toată, fără sa bag de seama. La un moment dat, ducandu-mă de braț bunicul meu si un foarte apropiat prieten de familie pe care îl consider tata, el mi-a soptit in ureche: ‘do you realize you’te shaking?’

Imediat ce am realizat, tremuratul s-a oprit. Am înaintat la altar si nu cred ca ni s-au relaxat toata seara muschii fetei de cat zambeam.

Restul serii a fost o mare petrecere in toată seriozitatea ca la club. Haha! Toți au dansat ca nebunii si ringul de dans nu a fost liber o secunda. Am avut o combinate de muzica românească, persana, old, new, trance, mai de toate pentru toți.

Am personalizat terasa uimitoare cu lumanari si shisha, iar jocul de luminii a făcut o seara feerica.  Într-adevăr au fost multe chestii care nu au ieșit bine. La DJ si echipa lui de fotografi si videohrafi le-am dat prea mult mana liberă si cred ca s-au îmbătat un pic- mai mult; pentru ca pozele trimise de ei nu au fost bune, si sunt recunoscatoare tuturor prietenilor si familiei care nu s-au oprit din a lua mii de poze. DJ-ul, desigur, nu îl voi recomanda la nimeni. Nu din suparare, doar ca sa nu li se întâmple altora același lucru. Mi s-a spus ca mâncarea a fost foarte buna (eu nu am avut apetit deloc) si pana in ziua de azi oamenii vorbesc despre ce petrecere awesome am avut.

Cel mai bun lucru a fost sa-i avem aproape pe cei iubiți si sa petrecem aceste clipe de neuitat împreuna.
Sigur as repeta experiența, poate la aniversarea de 5 sau 10 ani. Sper sa ajungem acolo, am încredere ca așa va fi.

Pup toate miresele si viitoarele miresele si va urez un timp minunat. Un sfat: nu va ambalati pentru ca in realitate niciodată nu iese nimic așa cum a fost planuit. Ce am făcut eu sa scap de griji? M-am asezat la masa miresei si am băut o bere rece :)