Povestea Nuntii Hai Hui

La sfârşitul anului trecut am hotărât să ne căsătorim. Au început apoi încet-încet gândurile despre nuntă, organizare, prieteni care ne spuneau că va fi dificil, că dacă ne hotărâm acum trebuie să planificăm pentru la anul…

Atunci am început să adunăm matematic argumentele pentru o nuntă obişnuită, cu plusuri şi minusuri. Asta, din punctul nostru de vedere, al mirilor. Pe de o parte, primul lucru care sună bine la ideea de nuntă clasică e că pur şi simplu e a ta. Apoi, mirii sunt cele mai importante persoane de acolo.

E plăcut să roiască toţi în jurul tău. Şi e un bun prilej de a strânge în sfârşit prietenii la un pahar de vin. Sunt emoţiile, bucuria verişoarelor, domnişoare de onoare, de a prinde buchetul miresei, primul dans, privirea complice dintre miri când una dintre mătuşi se apucă să dea sfaturi băbeşti.

Acum, în partea cealaltă, ce nu ne place? Pantofii care strâng, păpuşa gătită în mireasă de pe capota primei maşini, rudele venite din obligaţie, că, vorba aia, şi părinţii noştri au fost la nunta copiilor lor.

Apoi, mâncarea pe bandă, sincron, că, deh, o voce stridentă te îndeamnă la microfon că acum e momentul şi dacă nu eşti pe fază vine felul următor şi, bineînţeles, faptul că trebuie să stai până la sfârşit, oricât de obosit ai fi.

Să nu mai vorbim de „dezgătitul” miresei în bocetul tânguit „ia-ţi, mireasă, ziua bună”. Dansurile fără de care o nuntă „care se respectă” nu e posibilă: pinguinul, meneaito sau macarena. Playlistul pe care se află obligatoriu Voltaj, Rednex, Albano şi Romina Power.

Tot felul de superstiţii şi obiceiuri: să nu te calce pe bombeu, să nu vadă mireasa altă mireasă la biserică, să nu ai trandafiri în buchet, cale pe mese, perle la gât, să nu se facă nunta în mai, totul culminând cu furatul miresei. Ba nu, cu negociatul cu hoţii.

Una peste alta, se părea că erau mai multe negative decât pozitive. Dar asta, numai dacă scoteai din ecuaţie dragostea care e mai tare decât o mie de argumente raţionale. Aşa că noi ne-am gândit să facem o nuntă spontană, improvizată, jucăuşă, stângace, aiurea, îndrăgostită şi hai-hui. Ne-am cununat la Bâlea Lac pur şi simplu pentru că e un loc superb.

Toţi nuntaşii au „călătorit” foarte comod, adică au stat care pe unde i-a prins momentul, o mare parte petrecând la Independenţa, în judeţul Galaţi, în curte, alţii la muncă (teatru), colegii mei (n.r. – ai lui Valentin) strângându-se şi ei la birou. Toţi au văzut cununia în transmisiune directă pe internet. Ne-am văzut, ne-am privit în ochi, s-a aruncat cu kilograme de orez în webcamuri şi lumea ne-a făcut cu mâna de la +25 de grade C.

In ciuda celor 8 grade Celsius şi a vântului puternic, a fost o slujbă „la înălţime” şi la propriu, şi la figurat. A fost cu totul special, ne-am simţit mai aproape de Dumnezeu şi  evenimentul a avut o cu totul altă dimensiune. Jurămintele şi promisiunile făcute aveau o cu totul altă încărcătură acolo, am promis în faţa lui Dumnezeu că ne vom iubi până la capăt.
A fost vreun moment dificil? Cred că da… În primul rând, să ne convingem prietenii că totul e „pe bune”. Aşa de ciudăţel sunau planurile noastre la telefon, încât ei veneau cu alte completări de genul „da, şi de pe munte coborâţi cu balonul şi din zbor, dacă e nevoie, vă salvează Pegas”. Ah, am uitat să vă spun că i-am anunţat chiar de 1 aprilie…

Apoi, acolo sus, la peste 2.000 m altitudine, a fost un pic mai frig decât ne aşteptam, mai exact, a fost mai mult vânt decât am fi sperat. Aşa că, după slujba de logodnă, am făcut o pauză de ceai fierbinte la o cabană apropiată, care ne-a readus la viaţă. Ne-a fost un pic frig. Renunţasem la rochia de dantelă şi m-am îmbrăcat ca o adevărată mireasă hai-hui. Dar chiar şi aşa… Noroc că am avut nişte ciorapi de rezervă (adică Valentin mi-a cedat ciorapii lui de schi) ca să-i pun şi pe ăia, că nu ştiu ce mă făceam. Ne-a cam suflat vântul… Vorbe de iubire, ce-i drept! Apoi, soarele care se arăta cu zgârcenie, munţii înzăpeziţi, vocea caldă a preotului cu dragoste pentru tradiţii, dragostea şi credinţa ne-au întărit până la sfârşitul ceremoniei.

Ne surprind foarte plăcut zecile de mesaje, telefoane şi mail-uri de la prieteni (şi de la persoane pe care nu le cunoaştem) de pretutindeni. Am reluat legătura cu prieteni din copilărie plecaţi de ani de zile şi de care nu mai ştiam nimic, cu oameni dragi nouă de care întâmplările vieţii ne-au îndepărtat. Masa şi dansul?… O parte din nuntaşi au petrecut chiar atunci, după transmisia cununiei. Iar cu cei care nu au apucat… poate vom mai face o petrecere, în cerc restrâns.