V-ati logodit! Ok, now what?
In primul rand, felicitaaaaaaari!
Este o perioada minunata din viata voastra si probabil ca sunteti amandoi in al noualea cer si nu va vine inca sa credeti. Tu, viitoare mireasa si logodnica, probabil ca ai vrea ca nunta sa fie…maine. Si inelul nu ar putea sa fie mai frumos, de aceea il privesti ori de cate ori ai ocazia, nu?
Cunosc foaaaarte bine senzatia, am simtit-o pe propria piele.
Ce puteti sa faceti acum si mai ales….ar trebui sa incepeti sa va ganditi la ziua cea mare?
Da si nu.
Ce ar trebui sa faceti acum, este sa va formati o idee de ansamblu si sa conturati impreuna ce va doriti si ce nu va doriti de la nunta voastra. Nu uitati, mai presus de orice, acum sunteti in perioada de logodna. Este, practic, un fel de honeymoon prelungit si fluturasii din stomac nu trebuie stresati in continuu cu ideea de nunta si cheltuieli.
In principiu, cu asta ma ocup eu, pentru ca voi sa fiti in continuare pe norisorul vostru.
Ati putea, insa, sa aveti o petrecere de logodna, bine-meritata, cred eu, cu prietenii apropiati. De asemenea, o cina in familie cu parintii vostri ar fi o idee minunata. Este un mod minunat de a va sarbatori inca de pe acum decizia de a va petrece restul vietii impreuna si de a impartasi celorlalti din bucuria voastra. Stiti, uneori este foarte molipsitoare!
Ce ar mai trebui sa va treaca prin cap? Ganditi-va daca va doriti o sedinta foto de logodna. Ar marca perfect inceputul povestii voastre oficiale, in doi si ar putea fi baza unor viitoare marturii de la nunta. Va pot recomanda cei mai simpatici fotografi care sa va implineasca si cele mai jucause sau nastrusnice idei pentru sedinta foto. In acelasi timp, va pot echipa cu props si va pot insoti la locatia stabilita, ajutandu-va cu „regia” cadrelor. Am mai facut asta si a iesit minunat. Pot sa va pregatesc si tenul cu un machiaj potrivit momentului zilei, pentru a sublinia trasaturile care vor fi surprinse in fotografii.
Unul dintre cele mai importante detalii este data evenimentului. Odata stabilita data, puteti sa faceti rezervarea orei pentru biserica si sa incepeti sa cautati un restaurant pentru petrecere. Cat mai repede, cat mai bine pentru ca este o adevarata aventura sa gasiti exact ceea ce cautati si in ziua dorita. Si, pentru a incepe sa va ganditi la restaurant, trebuie sa cadeti de acord asupra numarului de invitati pe care vi-l doriti, capacitatea unui restaurant poate varia de la 30 la 300 de persoane. Incepeti, usor-usor, sa faceti o lista orientativa cu posibilii invitati (prieteni si rude, colegi de serviciu…) ca sa va faceti mai usor o idee.
Puteti sa va ganditi si in ce buget va incadrati, ce va doriti neaparat si la ce puteti renunta si incepeti sa puneti bani deoparte – o sa va multumiti mai tarziu. In rest, este absolut recomandabil sa visati cu ochii deschisi la ziua cea mare, la culori, rochie, flori, muzica si tot ce este mai frumos la o nunta, pentru a creste senzatia de fluturasi in stomac si pentru a formula mental atmosfera pe care v-o doriti. Este cel mai important pentru ca asa veti stii ce sa-mi cereti. Apoi, nu ramane decat sa ne intalnim si sa planuim impreuna ziua la care visati!